Sa...Sa iubesc ?

    Se spune ca sentimentul de iubire e cel mai frumos sentiment pe care un om il poate trai,experimenta intr-o viata . 
    Eu nici nu vreau sa ma gandesc la asta ,nu vreau sa ma gandesc la iubire.
    Nu am iubit niciodata, in modul acela erotic, pe cineva, doar o iubire inocenta ,prieteneasca am experimentat pe care o am  pentru prietena mea cea mai buna si pe care am avut-o pentru Marius. 
    Probabil va veti spune cum pot spune ca nu imi doresc sa traiesc acest sentiment despre care multi, cei mai multi, vorbesc atat de frumos . 
    Ei bine , sentimentul de iubire pe care il intlnim in carti e diferit de cel din realitate . Intr-adevar,din fericire, inca mai exista cupluri a caror iubire pare a fi desprinsa din romane de dragoste ,dar din nefericire sunt prea putine,iar noi ceilalti nu putem decat spera. 
   De ce nu vreau sa simt iubire ? De ce macar nu vreau sa aud de ea ? Pentru ca doare . 
   O fi iubirea cel mai frumos sentiment, dar cand ea dispare ? E ca si cand ai fi in varf , pe Everest si din neatentie ai facut un pas gresit ,echipamentul de protectie l-ai dat de mult de pe tine,l-ai dat jos pentru a te putea bucura din plin de reusita , iar in urma acestui pas gresit ,cazi ,te lovesti din cand in cand de stanci ,te opresti ,te rostogolesti din nou fara control si continui sa caz pana te lovesti violent de o stanca de la baza muntelui. Atunci poti fi in viata ,dar cu mari probleme ce necesita asistenta medicala sau poti muri .
   De unde stiu eu ? Intr-adevar nu am ajuns pana in varful "Everestului" ,pana la iubire ,dar am incercat sa-l urc ,sa-l escaladez. Am tinut la cineva, sentimentele mele au fost sincere . Poate eu nu am stiut sa exprim tot ,poate el nu a avut rabdare . Astea probabil au fost motivele noastre ,dar nu mai conteaza acum . 

   Eu am fost la jumatatea drumului catre "varful Everestui" si inca aveam mare parte a echipamentului pe mine si totusi a fost atat de dureros si inca mai este ,acum la mai bine de un an de la impact . 
   Ma intreb,daca eu care inca nu ajunsesem la acel sentiment de iubire, am putut simti la propriu acea inima care doare cand iti amintesti de ceea ce eram candva "noi" si nu ai cum sa nu faci asta ,e tot timpul in mintea ta acea imagine de "noi" . Am simtit acea durere ,anxietate ,oboseala fizica ,emotionala ,psihica . Simteam cum energia si viata imi curge din vene ... Cum se simt ,ce simt cei care au iubit ,daca eu simteam ca ma dezintegrez ? Sincer ? Nu vreau sa aflu ! 
   Am trait etapa de mijloc a acestui sentiment , cand il ratacesti te sfasie pe interior . Eu nu vreau sa mai ajung nici macar la aceasta etapa de mijloc . Nu vreau sa aflu daca merita . Acum sunt egoista ,nu mai vreau sa ma mai pierd de mine ,oricum inca ma mai caut ,inca mai caut bucati aruncate mult prea departe pentru a fi gasite atat de usor . 

Atentie ! Nu spun ca nu e bine sa iubesti pt ca oricum vei fi ranit. E bine si sa fii ranit , ranile unei persoane o definesc pt ca acele sunt lectii primite.   Iubire exista. Iubirea in viata reala necesita timp ,rabdare , respect , intelepciune , binevointa , comunicare ,calm ,intelegeresi multe altele pe care multi dintre voi le stiti mai bine ca mine .


Asta a fost povestea mea ,povestea unei visatoare care inca spera si crede in povestile din carti ,dar care totusi se mai si trezeste la realitate si vede ca trebuie sa "lupte" pentru ceea ce isi doreste .